

„În anul 1972, un cioban din satul Brazi, lângă Ploiești, săpând un puț, în loc de apă a descoperit reziduurile petroliere de la rafinăria din apropiere. Nici până astăzi nimeni nu știe exact cum s-a format acest „buzunar” de benzină și motorină amestecate; în orice caz pentru săteni altceva era important – acest „petrol” se poate folosi… Au apărut primele gropi și o regulă importantă: petrolul se scoate la fiecare trei ore și ziua și noaptea, ceea ce înseamnă cel puțin două schimburi de câte trei sau patru oameni.
Munca e grea, se lucrează mai ales iarna, când e nevoie de încălzire ieftină, iar aproape singura unealtă e găleata… Poliția locală n-a fost de acord de la început cu această „afacere” – au venit și au astupat gropile, dar peste câteva săptămâni ele au apărut din nou. Atunci au venit înc-o dată și le-au astupat, amenințându-i pe oameni cu închisoarea, dar nici asta n-a avut efect – gropile au reapărut…
Au venit din nou și înc-o dată și înc-o dată și așa a început tristețea aurului negru.” (extras din documentar)
Accessibility Tools