What's happening?

Surse video 1268 Views Raportează o problemă

  • Starea de spirit – Psihologia controlului
Starea de spirit – Psihologia controlului

Starea de spirit – Psihologia controlului

Your rating: 0
6 1 vote

Despre film

Documentarul Starea de spirit – Psihologia controlului reprezintă o cronică istorică şi științifică a tehnicilor de control al minții. De la Platon şi Macchiavelli, la Edward Bernays şi B. F. Skinner, de la eugenie şi darwinism, până la Institutul Tavistock şi Operațiunea Paperclip, cu corolarul ei, monstruosul program MK-Ultra.

Încă de când suntem foarte tineri de fapt, suntem învățați să venerăm autoritatea, fiindcă asta e cheia supraviețuirii unui copil. Dar, ca adulți, nu mai trecem prin vreo tranziție care să ne învețe să gândim pentru sine și, ca atare, suntem mereu într-o stare de adolescență extinsă. Luăm toate aceste chestii, fie că vorbim despre televiziune sau despre educație, școli, profesori, luăm tot acest sistem și-l introducem în subconștient. Și apoi, intervine principiul GIGO: „Gunoi Introduci, Gunoi Obții”.

Noi, pur și simplu, în acel limbaj de programare, ne-am îngrădit propria putere, acceptând toate aceste credințe de parcă ar fi reale, fie că e vorba de Pământul Plat al lui Columb, fie de ideea că nu sunt suficient de bun ca să fiu sau să fac ceea ce am visat să fac. În măsura în care individul pierde semnificația adevăratei libertăți pentru el însuși, controlul mental funcționează. Aceasta e bătălia și lupta continuă. Ce înseamnă libertatea pentru mine? Ce înseamnă, cât de departe merge, cât de greu este s-o atingi?

Indivizii au deja drepturi fiindcă s-au născut cu ele. Sunt inerente, intrinseci, fac parte din structura sa. este tragic că și-au pierdut sentimentul importanței lor ca indivizi, ca indivizi separați, fiindcă nu suntem animale. Suntem indivizi ce au fost creați după chipul lui Dumnezeu. Și, ca atare, fiecare e născut în această structură de control, fiecare e născut sub autoritatea cuiva, în această situație.

Dar numai fiindcă există o asemenea autoritate care ia decizii pentru tine la momentul când ești prea tânăr ca să ai grijă de tine, nu înseamnă că trebuie să ții seama de autoritate toată viața. Fatalism, defetism, așa cum Bob Marley denumea sclavia mentală, despre acest lucru cânta, cum să ne emancipăm din sclavia mentală.

Sursă text: https://reflexii.deepdesign.ro/2019/01/starea-de-spirit-psihologia-controlului/

 

Starea de spirit – Psihologia controlului

Regie

Regie

Distribuție

Documentare similare

PTSD și viața după război
Inima Dialogului
Ultimul shaman
Infinitul – Călătoria Supremă
Mystical Brain
Războiul psihologic
Consimțământul de fabricație. Noam Chomsky și mass-media
Room 237
Samadhi
Frumuseţea de a fi inadaptat
Emotie vs creier
Poate mâine…

Accessibility Tools