Înțelepciunea traumei

Unul dintre cele mai bune documentare cu privire la tematica traumelor din copilărie și chiar a din domeniul sănătății mintale în general este “Înțelepciunea traumei” (sau “The wisdom of trauma”) care are la bază activitatea ilustrului doctor Gabor Mate.

De ce îți dorești să parcurgi acest documentar? Deoarece Gabor Mate și-a dedicat întreaga viață cercetării și legăturii dintre ceea ce înseamnă boală mintală, dependență emoțională, traume din copilărie și impactul societății în toate acestea.

Prin urmare, a acoperit cele mai interesante și importante aspecte din psiholgia științifică într-un documentar, “Înțelepciunea traumei”, de nici două ore.

Pentru că acest material este atât de bun și vreau să te convingi și tu că merită să îl parcurgi, în acest articol îți voi prezenta cele mai importante idei din respectivul documentar “Înțelepciunea traumei”.

1. Trauma nu e un lucru rău, însă consecințele ei în tine sunt problema

Primul instinct este să catalogăm trauma drept ceva dezastruos, un rău pe care nu-l meritam și care ne-a sabotat viața și șansa la fericire. Această atitudine față de traumă e total greșită și nu face decât să aducă suferință suplimentară. E drept că am prefera să nu avem parte de traume, dar asta nu înseamnă că ele sunt rele sau greșite.

Când catalogam trauma ca fiind o chestie rea, negativă sau pe care o negăm, ajungem să ridicăm un zid imens între noi și oportunitatea de vindecare. În schimb, putem să schimbăm relația cu trauma noastră. Putem să conștientizăm faptul că ea a venit cu un mesaj și cu oportunitatea de a ne autocunoaște și a învăța să trăim cu ceea ce suntem.

Astfel, Gabor Mate în “Înțelepciunea traumei” ne învață că trauma nu e un lucru rau, însă e ceea ce se întâmplă în interiorul tău e un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în traumă. Prin urmare, efectul traumei este dăunător pentru tine, și nu trauma în sine. Asta ne duce la punctul doi.

2. Importanța unei figuri adulte sănătoase

Dacă trauma nu este un lucru rău, ci consecințele ei aduc suferință, prin urmare ar trebui intervenit asupra a ceea ce se întâmplă după traumă. Însă traumele se înâmplă de regulă când suntem copii, iar atunci suntem prea mici să procesăm traumele în mod voit.

De aceea, aceasta îndatorire cade pe umerii adultului. Așadar, chiar dacă ai pățit o traumă, ea poate fi tratată imediat dacă ai un părinte care să te asculte. Copiii nu sunt traumatizați pentru că îi doare, ci pentru că sunt lăsați singuri cu durerea lor.

Astfel că, dacă nu am un adult căruia să îi pese de suferința mea emoțională, atunci începe cu adevărat trauma. Pentru că mesajul lui prin nepăsarea sa este “tu nu ești demn de a fi iubit, e normal ceea ce ți s-a întâmplat. Dacă erai demn de iubit, eu te-aș fi ascultat, mi-ar fi păsat”.

Din păcate adulții care nu sunt disponibili emoțional sunt așa datorită traumelor pe care la au la rândul lor. Și de aici ciclul se repetă. Copiii nevalidați astăzi vor fi adulții nevalidanți de mâine care vor contribui la instaurarea traumelor.

Sursa text-ului